Laboratorul de copilărit

 

Acest modul își propune să fie un laborator în care copiii să poată explora cu încredere modalități diferite de comunicare ce, nu întâmplător, stau și la baza artei actorului. Arta teatrală se sprijină tocmai pe această capacitate de a transmite clar, cu încredere și precizie un mesaj, iar acest lucru se realizează atât prin intermediul cuvintelor (verbal), cât mai ales prin expresia corporală (nonverbal).

 

OBIECTIVE EXERCIȚII (specifice artei actorului)
 

Familiarizarea fiecărui copil cu un nou mediu de lucru

Depistarea eventualelor surse de inhibiție ale fiecărui copil și estomparea sau chiar eliminarea acestora.

Sporirea capacității de a lucra în echipă

Exersarea și creşterea capacității de concentrare

Exersarea și îmbunătățirea procesului de rostire a cuvintelor (dicţie)

Exersarea și sporirea capacității de a reda o povestire personală sau un text (poezie, poveste, replici)

Exersarea capacității de memorare și de a comunica în imagini

Exersarea și îmbunătățirea abilităților psihomotorii

 

Exerciţii de ritm, atenție și coordonare

Exerciții de expresie corporală

Exerciții de vorbire

Exerciții de pantomimă (lucrul cu obiectul imaginar)

Exerciții de improvizație (text și mișcare)

Exerciții de lucru pe un text

 

La finalul cursului vom avea o înfățișare publică pentru părinți, bunici, frați, surori etc. Nu-i spunem spectacol deoarece copiiilor nu li se va cere să performeze, nu sunt ținuți de un rezultat anume ci doar să ducă povestea până la capăt având drept mijloace discuțiile de la repetiții, textul și partenerii de scenă.  Sunt, totuși, obligați să se distreze în acest proces.

 

Cursul este dedicat copiilor cu varsta minima de 6 ani și este organizat pe grupe  de vârstă

  • Durata cursului: 14 ateliere (2 ore/ atelier/saptamana) plus reprezentaţia finală
  • Grupe (6-9 ani ; 10-14 ani; 14- 18 ani): min. 8 participanți – max. 12 participanți